Briatore vede trei maşini ilegale în Formula 1!

Boss-ul echipei Renault, Flavio Briatore, a declarat azi că “cel puţin trei echipe” par să folosească maşini ilegale în 2009. Aflat la Barcelona pentru a asista la testele F1, italianul s-a plâns de modul cum înţeleg unele echipe să interpreteze regulamentul în ceea ce priveşte difuzorul de aer din spate.

Nu e corect că unele difuzoare sunt făcute într-un anumit fel în timp ce altele într-un alt fel, pentru că nu găsesc corect ca fiecare să aibă propriul regulament“, a spus Briatore în Gazzetta dello Sport, referindu-se voalat la Toyota şi Williams, ale căror difuzoare par să depăşească înălţimea permisă de regulament (175 mm). “Vrem reguli scrise clar, negru pe alb, aceleaşi pentru toată lumea“, a adăugat Flavio.

briatore.jpg

Întrebat dacă Renault va face un protest oficial înaintea primei curse a sezonului de la Melbourne, italianul a răspuns: “Vom vedea. Cel puţin trei echipe nu se conformează regulamentului. Nu vreau ca problema asta să se termine la fel ca regula îngheţării motoarelor, pe care noi am respectat-o şi ne-am trezit că avem cu 50 cai-putere mai puţin decât concurenţa. Acum e aceeaşi poveste“.

Flavio este nemulţumit şi de faptul că nu toate echipele vor folosi sistemul KERS de la începutul sezonului. “Vom merge în Australia cu maşini care au KERS şi cu maşini care nu îl au, iar acest lucru e deja greu de înţeles de către oameni“.

Boss-ul Renault a vorbit şi despre timpii realizaţi în sesiunea de teste de la Barcelona, minimalizând performanţele noii echipe Brawn GP. “Dacă nu ai sponsori, vii aici ca să faci timpi buni. Altfel, te concentrezi pe pregătirea maşinii“, a mai spus Briatore.

2 thoughts on “Briatore vede trei maşini ilegale în Formula 1!”

Leave a Reply to oana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>