Formula 1 redevine “Marele Circ”

Nu am postat nimic ieri despre cursă pentru că am văzut-o abia seara târziu. Trebuie să recunosc că nu mă aşteptam să fie atât de interesantă. Însă interzicerea controlului tracţiunii şi febra începutului de sezon au oferit un spectacol de calitate. Şi nu spun asta gândindu-mă doar la numeroasele accidente, preferatele buletinelor de ştiri de la noi. Greşelile de pilotaj, pe care controlul tracţiunii le ascundea până acum, s-au înmulţit considerabil. De aici şi imprevizibilitatea cursei, un element îndelung aşteptat în Formula 1. Depăşirile, chiar dacă nu au fost atât de multe cât şi-ar dori publicul, au încântat prin tehnicitate. Ca să rezum, a fost o cursă pe care am urmărit-o “da capo al fine” fără să mă plictisesc vreun minut. Poate acest lucru se datorează şi faptului că este prima cursă după o pauză de peste patru luni, dar e clar că schimbările de regulament au îmbunătăţit spectacolul.

f1.jpg

Analiza piloţilor

1. Lewis Hamilton – McLaren Mercedes

În ciuda “binevoitorilor” care anticipau un sezon foarte dificil pentru Hamilton din cauza interzicerii controlului tracţiunii, britanicul şi-a arătat încă o dată clasa. A câştigat cursa în stil de mare campion, fără nici o emoţie. Detractorii acestuia au uitat un lucru: în 2006 a câştigat titlul în GP2 tot fără controlul tracţiunii, apoi a venit în Formula 1, în ultimul sezon cu controlul tracţiunii permis şi a pierdut titlul la mustaţă, în ultima cursă. Ce trebuie să mai facă Hamilton pentru a convinge că este un pilot extraordinar?

2. Nick Heidfeld – BMW

“Quick Nick” nu a impresionat atât prin viteză, cât prin constanţă şi eficienţă. Ca de obicei, germanul tace şi face. E drept, locul secund obţinut se datorează în oarecare măsură conjuncturii, însă e meritul lui că nu a făcut greşeli. Până la urmă, asta înseamnă să fii un pilot bun. Totuşi, Heidfeld nu a reprezentat în nici un moment o ameninţare la adresa lui Hamilton.

3. Nico Rosberg – Williams

A pierdut la boxe duelul cu Heidfeld pentru locul secund, dar a reuşit prima clasare pe podium din carieră. Start excelent de sezon pentru fiul lui Keke, care a arătat acelaşi pilotaj cerebral cu care a impresionat publicul încă de la debut.

4. Fernando Alonso – Renault

A obţinut maximum posibil, poate chiar mai mult decât atât. Cu o maşină cu care reuşise doar al 12-lea timp în calificări, spaniolul a demonstrat încă o dată de ce este dublu campion mondial. A profitat de fiecare situaţie favorabilă, a reuşit depăşiri superbe şi nu a făcut greşeli. Aştept cu interes un duel cu Hamilton.

5. Heikki Kovalainen – McLaren

Finlandezul merita mai mult în Australia. Ar fi putut să termine pe doi dacă nu intervenea safety-car-ul după accidentul lui Glock. Heikki se afla pe primul loc în acel moment (Hamilton intrase la boxe) şi în urma accidentului a fost nevoit să-şi amâne pitstop-ul (întrucât în timpul perioadei de safety-car este interzisă alimentarea cu benzină). La reluarea cursei, căzuse pe locul al şaptelea. Duelul cu Alonso, fostul coechipier de la Renault, a fost spectaculos, culminând cu depăşirea de senzaţie din turul 57, reuşită de finlandez. Imediat după, el a încercat să-şi cureţe vizorul de la cască cu dosul palmei, atingând din greşeală butonul de limitare a vitezei pentru intrarea la boxe. Alonso a profitat şi l-a depăşit.

6. Kazuki Nakajima – Williams

Mare surpriză acest tânăr japonez. În ciuda incidentelor în care a fost implicat (a schimbat de două ori botul maşinii), a reuşit să aducă trei puncte celor de la Williams. Chiar dacă a fost penalizat cu 10 locuri pe grila de start din Malaysia pentru că l-a lovit pe Kubica, Nakajima a făcut o cursă bună.

7. Sebastien Bourdais – Toro Rosso

Debutantul francez în Formula 1 a făcut o cursă senzaţională, doar ghinionul privându-l de obţinerea locului patru. Tactica inteligentă abordată, precum şi experienţa acumulată în ChampCar, unde accidentele sunt foarte dese, au făcut ca francezul să se strecoare până pe poziţia a patra, cu doar trei tururi înainte de final. Însă atunci s-a întâmplat necazul, motorul Ferrari dându-şi ultima suflare (al treilea motor Ferrari “decedat” în aceeaşi cursă) . Şi asta după ce Bourdais îi ţinuse tururi bune în spate pe Kubica şi Alonso, fără a da semne că va lăsa garda jos. Păcat pentru francez. Oricum, a arătat că e un super pilot.

8. Kimi Raikkonen – Ferrari

Doar un punct pentru finlandez, după o cursă nebună. A profitat de accidentele de la început, urcând în scurt timp de pe 15 până pe 8. A dat însă de Barrichello, în urma căruia a stat mult timp, reuşind cu greu să-l depăşească. Apoi a urmat încă o şarjă remarcabilă care l-a adus pe locul al treilea, în spatele lui Kovalainen. Compatriotul său s-a dovedit a fi o nucă prea tare, iar Raikkonen a cedat nervos până la urmă, încercând să-l depăşească pe exterior într-un viraj mult prea strâns şi la o viteză mult prea mare. A ieşit în decor şi a trebuit să o ia de la capăt. A urmat însă încă o greşeală, un tete-a-queue cauzat de trecerea cu roata stânga spate peste iarbă. Până la urmă a fost trădat şi de motor. A obţinut însă un punct după ce Barrichello a fost descalificat pentru că nu a respectat lumina roşie a semaforului de la boxe.

Abandonuri:

Robert Kubica – BMW

Categoric merita mai mult, însă Nakajima nu a fost de acord.

Timo Glock – Toyota

A fost protagonistul celui mai spectaculos accident al cursei: a negociat prea larg virajul 12, a ieşit pe un drum de acces şi a fost proiectat în aer de un dâmb, maşina fiind distrusă aproape complet. Până la accident, a reuşit o cursă bună.

Takuma Sato – Super Aguri

Problemele la transmisie au pus capăt cursei pentru japonez. Nu a impresionat cu nimic.

Nelson Piquet Jr. – Renault

Debut anemic pentru brazilian. Contactul din primul viraj cu Button şi Fisichella i-a avariat maşina, iar Piquet a “şchiopătat” timp de 30 de tururi, după care a abandonat.

Felipe Massa – Ferrari

Încă de la startul cursei Massa a reuşit performanţa de a se învârti cu maşina, accelerând prea devreme după primul viraj în încercarea de a-l depăşi pe Kovalainen. Ferrari-ul său s-a oprit în parapet, dar fără avarii majore. Apoi, în turul 25, brazilianul a fost protagonistul unui nou incident, de data aceasta cu urmări serioase. Nu pentru el, ci pentru Coulthard, pe care a încercat să-l depăşească pe interiorul unui viraj. Contactul dintre cele două maşini l-a trimis pe scoţian în aer, acesta abandonând. “Eram pe interior, iar el m-a blocat, probabil pentru că nu m-a văzut“, a spus Massa, care a abandonat patru tururi mai târziu tot din cauza unei defecţiuni la motor.

David Coulthard – Red Bull

Nu de aceeaşi părere a fost însă scoţianul. “Felipe are o maşină mai puternică, mai rapidă, dar dacă vrei să depăşeşti pe cineva nu poţi să-l loveşti în lateral“, a spus Coulthard. “Am greşit şi eu la fel cu Alex Wurz anul trecut şi mi-am asumat responsabilitatea. Mă aştept ca Felipe să facă la fel. Dacă nu o face, o să-l bat pe nenorocitul ăsta mic de o să facă pe el“, a spus scoţianul în timpul transmisiunii live a cursei pe ITV.

Jarno Trulli – Toyota

A abandonat la primul pitstop, din cauza bateriei care a cedat.

Adrian Sutil – Force India

Problemele la sistemul hidraulic l-au obligat să abandoneze.

Sebastian Vettel – Toro Rosso, Jenson Button – Honda, Mark Webber – Red Bull, Anthony Davidson – Super Aguri, Giancarlo Fisichella – Force India

Au abandonat din primul tur.

Rubens Barrichello – Honda

Descalificat pentru că a alimentat în timpul perioadei de safety-car şi a trecut pe culoarea roşie a semaforului de la boxe. Până la acest moment, a avut o cursă chiar bună.

Timpii îi găsiţi aici.

3 thoughts on “Formula 1 redevine “Marele Circ””

  1. Pingback: Auto-blog.ro
  2. “Categoric merita mai mult, însă Nakajima nu a fost de acord.” :)))))

    “Mă aştept ca Felipe să facă la fel. Dacă nu o face, o să-l bat pe nenorocitul ăsta mic de o să facă pe el” =))) tare a fost scotianul :)))

    Buna analiza 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>