Ferrari şi McLaren scot “armele” la vedere

Duminică Ferrari, luni McLaren. Cele mai bune echipe din sezonul trecut s-au grăbit să fie primele care îşi prezintă maşinile pentru 2008. La fel ca pe circuit, Ferrari a fost mai rapidă :)

FERRARI

Monopostul F2008 a fost dezvelit ieri la Fiorano, locul tradiţional pentru lansările de F1 ale Scuderiei. Maşina este complet nouă, fiind concepută conform noilor regulamente care intră în vigoare în acest an, cele mai importante fiind interzicerea sistemului de control al tracţiunii, obligativitatea folosirii cutiei de viteze timp de patru curse sau obligativitatea folosirii unui singur ECU (Engine Electronic Control Unit).

Modificarea cea mai vizibilă la exterior o reprezintă “mustăţile” din partea frontală, asemănătoare celor folosite de Toyota TF107 anul trecut. Directorul tehnic Aldo Costa a declarat că aerodinamica maşinii a fost revizuită complet, chiar dacă monopostul prezentat era dotat cu eleroanele şi aerisirile de la F2007 (prietenii ştiu de ce) :) Noul pachet aerodinamic va fi văzut abia la prima cursă a sezonului, cea de la Melbourne.

ferrari.jpg

Pe scurt, monopostul F2008 este cu câţiva milimetri mai scurt decât F2007 (Aldo Costa nu a precizat exact diferenţa de lungime), are ampatamentul micşorat (prin deplasarea spre înapoi a roţilor faţă), este mai greu decât F2007 din cauza noilor regulamente, are cockpit-ul poziţionat mai sus din raţiuni de securitate şi dotat cu o protecţie în zona căştii pilotului, precum şi o cutie de viteze din carbon şi titan, modificată pentru a rezista patru curse. Şi suspensia a fost revizuită pentru a ţine pasul cu modificările aerodinamice, doar motorul rămânând acelaşi ca anul trecut, V8 de 2,4 litri, întrucât echipele nu au voie să dezvolte propulsoarele. Sistemele auxiliare ale motorului, cum ar fi admisiile de aer şi combustibil, au fost însă upgradate.

MCLAREN
McLaren şi-a prezentat noul monopost azi la Stuttgart, oraşul de reşedinţă al motoristului şi al celui mai important acţionar al echipei: Mercedes-Benz. La lansare au participat Dieter Zetsche, preşedintele grupului Daimler, dar şi Bernie Ecclestone, boss-ul Formula One Management. Prezenţa primului a transmis un mesaj clar: Mercedes-Benz rămâne puternic legat de McLaren, în ciuda problemelor din 2007. Prezenţa celui de-al doilea este însă surprinzătoare, Ecclestone rareori participând la lansările echipelor.

Despre noua maşină McLaren nu a furnizat foarte multe detalii tehnice: se ştie doar că MP4-23 are ampatamentul crescut faţă de maşina din 2007 şi o cutie de viteze nouă, realizată din fibră de carbon. La fel ca Ferrari, abia la Melbourne vom putea vedea noul pachet aerodinamic. Cert e că, din poze, cu greu îţi poţi da seama că e vorba de noul monopost, întrucât seamănă foarte mult cu cel anterior.

mclaren1.jpg

Interesant este că lansarea McLaren a coincis cu ziua de naştere a lui Lewis Hamilton, ajuns la a 23-a aniversare. Concidenţă sau nu, maşina de pe podium avea numărul 23, numele acesteia fiind MP4-23. O fi anul lui Hamilton? Sau trebuie să aşteptăm până în 2023? 😀

PS: E ciudat să vezi numerele 22 şi 23 pe monoposturile McLaren. Aproape la fel de ciudat ca numărul 1 pe un Ferrari care nu e pilotat de Schumi :)

7 thoughts on “Ferrari şi McLaren scot “armele” la vedere”

  1. Cateva precizri suplimentare:

    Ampatamentul noului Ferrari a fost micsorat cu 20-30 mm tocmai din pricina problemelor aparute in sezonul 2007 pe unele circuite (Canada, Monaco sau Ungaria). Pe de alta parte, McLaren are un ampatament usor marit tocmai pentru ca monopostul de anul trecut uza pneurile destul de repede, iar in acest an pneurile trebuie sa ramana intr-o stare cat mai buna cu putinta, deoarece TC este interzis. In plus, interzicerea TC va uza pneurile si mai repede, deci cei de la McLaren erau obligati sa mareasca ampatamentul. O alta modificare care nu se ‘vede’ este modificarea distributiei balastului intre cele doua punti, fata/spate. Gratie informatiilor ‘imprumutate’ de la Ferrari, chiar si McLaren-ul de anul trecut era usurat cat mai mult cu putinta pe spate, pentru a pune mai mult balast pe puntea fata, tot cu acelasi scop, de a uza pneurile mai putin. Va mai aduceti aminte de noua cutie de viteze adusa de McLaren la Hungaroring? Acela era doar inceputul.

    La McLaren chiar sunt mai multe schimbari decat la Ferrari, nasul este complet revizuit, atat ca forma, dar mai ales ca pozitie. Iar la partea din spate sunt multe lucruri inovative, evacuarile sunt plasate intr-un mod destul de ciudat, oricum, in poze mai mari se vad diferentele.

    Si ECU inseamna Electronic Control Unit, nu Engine Control Unit. 😀

  2. Ionut, nu am insistat foarte mult pe partea tehnica pentru ca nu e punctul meu forte. Multumesc pentru precizari. Oricand mai ai chestiuni tehnice interesante esti binevenit aici. Daca vrei sa postezi ceva pe teme tehnice, te astept cu mare placere.

    Asa e, ECU inseamna Electronic Control Unit in acest context. Exista si Engine Control Unit, care e o parte compontenta a Electronic Control Unit. O confuzie mica din partea mea :)

  3. Multumesc frumos. Momentan nu mai scriu la mine pe blog de niciunele si mi se facuse pofta sa intru putin in detalii. :) Oricum, in scurt timp, sper, voi avea un nou blog… sau site, sa vad. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>